Mireasa din Cimitir

~

Din nou ma afund, in tristetea trecutului,

Neputand intelege rostul viitorului...

Ce rost mai are sa privesc in fata,

Cand fata ce-o iubesc, nu mai e in viata?

Cand sufar zi de zi gandindu-ma la ea,

Ca o iubeam nespus, si ma iubea si ea...

~

Si merg la cimitir, in fiecare zi,

Si tot nu pot sa cred, ca nu mai poate fi

Parc-o vad si-acum, sezand pe cripta rece,

Uitandu-se la mine, neintelegand ce se petrece...

Ma gandesc ca e un vis... dar e asa reala!

Mi-e teama s-o ating, c-atunci o sa-mi dispara...

~

Dar totusi ma apropii, sa o privesc de-aproape,

Si sunt foarte prudent, caci nu vreau sa imi scape...

Ma uit in ochii ei, si-i inteleg durerea,

Si cripta parca-i casa ei, neacceptand pieirea...

Iar lacrimi ca de sange, ii se scurg pe fata,
Plange si suspina ca nu mai e in viata...

~

E trista, dar pe-alocuri arata mult curaj,

Desi este posibil sa fie un miraj...

Dar pare sigura pe ea, privindu-ma in fata,

De parca nu si-ar fi dorit acest sfarsit de viata...

~

Si e-mbracata-n alb, in straie de mireasa,

Desi de mult e dusa. ea a ramas frumoasa...

Ea mirele-si asteapta, sa o faca sotie,

Eu as fi mirele ei, dar ea, nu este vie...

~